Compoziţie: partea aeriană a plantei de năpraznic - Geranium robertianum.
 
Principii active: geraniină, rezine, tanoizi, acid elagic, ulei volatil.
 
Acţiune terapeutică: prin conţinutul său în geraniină, rezine, tanoizi, acid elagic, ulei volatil, are proprietăţi hipotensoare, antihemoragice, diuretice, depurative, tonifiante, emoliente, astringente, antiseptice; realizează vasoconstricţie, activează procesele de eliminare a toxinelor, fortifică organismul, distruge flora patogenă din intestin, diminuând afecţiunile inflamatorii ale intestinului.
 
Recomandări: 
Intern: sterilitate şi tulburări de dinamică sexuală la ambele sexe, spermatogeneză şi mobilitate a spermatozoizilor scăzută, cistite, cistită hemoragică, leucoree, diaree cronică, gastroenterită, enterită hemoragică, bronşită, afecţiuni buco-faringiene, antihemoragic, diuretic.
Extern: herpes, herpes genital, epistaxis.
 
Mod de administrare: 
Intern: infuzie din 1/2 linguriţe de produs la o cană de apă clocotită, se bea o cană pe zi.
Extern: gargară, comprese, băi cu fiertură de plantă.
Contraindicaţii: nu se depăşeşte doza recomandată deoarece se pot produce intoxicaţii grave, nu se administrează la copii şi femei gravide!