Angelica este o plantă ierboasă care creşte în deosebi în zona montană. Această plantă poate atinge dimensiuni impresionante, tulpina ajungând până la doi metri înălţime, iar florile albe fiind dispuse în formă de umbreluţă. Este o plantă medicinală rară ocrotită prin lege.

Mai întâi ceaiul a fost folosit ca medicament, însă gustul său deosebit l-a transformat într-un ritual zilnic, mai târziu devenind chiar subiectul unui cărți: Cartea sacră a ceaiului, ce aparține scriitorului chinez Lu Yu.

Anason este o plantă aromatică, erbacee, ce se cultivă cu preponderență în zonele cu climă caldă, având o înălțime ce variază între 60 și 80 de cm.  Această plantă se cultivă încă din cele mai vechi timpuri în Asia Mică, ulterior răspândindu-se în Europa și pe celelalte continente. Anasonul este o plantă cu frunze rare și flori mici, albe ce formează o pălărie, iar fructele sale se culeg între lunile august și septembrie, având gust și miros plăcut, date de uleiul volatil din compoziția plantei.  

Bronşita este inflamarea bronhiilor, cauzată de virusuri, bacterii, mediul friguros, poluat și umed, care irită mucoasa respiratorie. Bronșita acută se transmite prin picături de salivă infectate, eliminate prin strănut sau tuse. Primele simptome ale bronșitei sunt tusea seacă și ulterior productivă, febra, senzația generală de astenie, durere în piept și lipsa de aer.

Albăstrelele cresc la câmp şi se găsesc cu uşurinţă în culturile de cereale, în special în cele de porumb. Albăstrelele sunt plante cu proprietăţi medicinale atestate atât de studii din România, dar şi din străinătate. Florile, ajunse la maturitate sunt folosite în prepararea ceaiului si produselor cosmetice. Perioada de recoltare a albăstrelelor este între lunile iunie-septembrie. Forile de albăstrele conţin magneziu, săruri de potasiu, tanin, centaurină, polifenoli şi alte substanţe cu proprietăţi calmante, antiinflamatoare, hidratante, emoliente şi antiîmbătânire.

Arbustul de afin este foarte răspândit în lume şi creşte în general în regiunile muntoase. Este un arbust mic, rămuros cu frunze subţiri şi aspre. Cea mai des întâlnită formă de consumare a afinelor este ceaiul. Ceaiul de afin poate fi preparat atât din frunzele cât şi din fructele arbustului. Frunzele şi ramurile afinului se recoltează în perioada mai-septembrie şi se usucă în vederea preparării ceaiului, iar fructele se recolteaza în perioada iulie-septembrie când sunt bine coapte. Afinele contin vitamina C, E şi K, minerale şi micronutrienţi esenţiali.